Îl cunoști pe Isus?

                                              Luca 19:41-44...

            „Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.

          Vor veni peste tine zile când vrășmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”

            Plânge inima Domnului Isus atunci când Îl căutăm de formă și când ne închinam Lui, de ochii lumii.

            Facem lucrul acesta pentru că nu-L cunoaștem cu inima noastră; nu-L cunoaștem din experiențele noastre. Îl cunoaștem prin experiențele altora; Îl cunoaștem așa cum ne spun alții despre El. Avem atâtea binecuvântări pe care le primim din mâna lui Dumnezeu: viața, sănătatea, pâinea de pe masă, mântuirea prin sângele Fiului scump; avem pregătit un loc în cer lângă Mirele și noi ne rugăm formal, cântăm formal, ascultăm Cuvântul, formal și inima Domnului plânge.

            Spunea o persoană publică, care s-a pocăit: „De acum eu vreau să Îl fac pe Domnul Isus să se mândrească cu mine”, și completez eu: așa cum Tatăl S-a mândrit cu Fiul Său, așa ar trebui să-I facem plăcere Tatălui ceresc. „Acesta este Fiul Meu în care Îmi găsesc toată plăcerea; de El să ascultați"

            Doamne ajuta-ne!

            Nu există obstacole, sau bariere pe care Domnul Dumnezeu să nu le poată trece. El, la nevoie, umblă chiar și pe mare.

          Când într-o noapte, ucenicii erau într-o grea luptă cu valurile și nu puteau să înainteze pe mare, Domnul Isus a venit în ajutorul lor, călcând pe ape...

         În prima zi a învierii, Domnul Isus a stătut în mijlocul ucenicilor, fără să forțeze ușa care era încuiată pe dinăuntru.

          O singura barieră, nu o trece Domnul Isus Cristos, nici odată: este bariera necredinței din inimile zăvorâte pe dinăuntru.

            În fața acestor „uși” ferecate, Domnul Isus se oprește și cere voie.

            El, Dumnezeu Atotputernic, stă în fața unui „boț" de lut și bate: „Iată, Eu stau răbdător la ușa, inimii tale, și bat. .”, oare auzi dorința Mântuitorului care vrea să intre? Dar Isus nu vrea să fie musafirul tău de un ceas, sau de o zi, ci vrea să intre în inima ta, ca Domn pe viață!

       În ultima vreme, sunt tot mai frecvente veștile rele și nu este de mirare că de răspândirea lor se ocupă chiar cei ce își zic: credincioși.

            De ce zic așa?

          Pentru că mă uit la lume și nu văd spaime și frici în mijlocul ei, gândindu-se ce va fi și cum va fi, așa cum văd în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Lumea zice: să mâncăm și să bem, să ne distrăm astăzi cât încă trăim.

       Cu atât mai mult ar trebui să fie în mijlocul credincioșilor, liniște și încredere în Dumnezeu care poarta de grija în toate zilele. „Si iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului", zice Domnul.

        Si este foarte adevărat, că acolo unde este prezent Dumnezeu, este pace, liniște, odihnă în Duhul Sfânt.

            Așa ne-a promis Mântuitorul, că: „În liniște și pace va fi mântuirea noastră".

          Poporul lui Dumnezeu se afla în fața Mării Roșii iar din spate, se apropia armata lui Faraon amenințătoare.

            O veste mai grozavă ca aceasta, nici nu se putea. Dacă intrai în mare, mureai înecat, dacă te ajungea brațul ucigaș al lui Faraon, mureai.

            Dar, Moise, omul lui Dumnezeu, omul păcii, al bunătății lui Dumnezeu și al blândeții, a ridicat glasul si a strigat: „nu vă temeți". Dumnezeu va lupta pentru noi.”

         Cercetând Cuvântul Scripturii, Îl rog pe Domnul Isus să ne deschidă inima ca să-L putem primi, să ne deschidă urechile ca să-L putem auzi, să ne deschidă ochii să-L putem vedea pe Isus Mântuitorul și să ne dea harul să-L cunoaștem mai mult, mai aproape, mai în intimitate.

            Pentru că viața veșnică înseamnă după cuvintele Domnului Isus: „Să-L cunoști pe El, pe Duhul Sfânt și pe Tatăl în toată măreția și splendoarea Sa. ”             Nu este îndeajuns să știm doar despre El mai mult sau mai puțin, ci obligatoriu trebuie să-L purtam în inimile noastre ca pe o comoară sfântă, neprețuită.

            Când era îmbrăcat în trup omenesc, Domnul Isus, spune Scriptura, că umbla din loc în loc, străbătea cetățile, ulițele satelor și se oprea întotdeauna acolo unde era primit cu bucurie.

            Domnul Isus nu trecea nici odată nepăsător pe lângă bolnavi, pe lângă neputincioși, sau pe lângă cei ce aveau nevoie de El.

            În Gadara nu a putut să zăbovească mult, pentru că toți gadarenii I-au ieșit înainte și I-au zis să plece de la ei după ce a scos legiunea de draci din omul care le făcea atâtea probleme.

            Astăzi Domnul, este dezbrăcat de trupul muritor. El S-a dezbrăcat de „carapacea” aceasta vulnerabilă și plină de slăbiciuni și S-a îmbrăcat în nemurire;

            S-a îmbrăcat în slava Lui de Dumnezeu în care era mai dinainte, dar a rămas același „Călător”, prin lumea de păcate.

            El străbate și astăzi, orașe și sate și se oprește din mersul Lui oriunde se adună doi sau trei în Numele Său și oriunde este chemat din toată inima Numele Lui cel sfânt și mare.

            Îmi aduc aminte de un episod din anii 90; era o zi călduroasă de vară într-o duminică după-amiază; eram în adunare, în baracă.

          Pe primele rânduri din partea stângă, privind dinspre amvon, erau niște tineri și tinere, care se tot uitau în spate și ziceau unul către altul: Nu vine! Nu vine!

            Eu mă uitam să văd cine întârzie și nu vine. Într-un târziu, apare cel așteptat.

            Când l-au văzut, mai ales tinerele, s-au luminat la față și au zis bucuroase: A venit! A venit!

            M-am uitat din nou spre ușă și am văzut intrând pe „făt frumos”.

            Toți tinerii aceia așteptau un om!

            Dar așa cum omul acela a „venit” și s-a dus… așa s-au dus și tinerii aceia. Astăzi nu mai sunt în adunare!

            Pentru că atunci când aștepți omul, el poate că într-un târziu va veni, dar de cele mai multe ori te va „duce”. (Am câteva nume pe vârful buzelor, dar le poruncesc să rămână acolo!)

            Când însă Îl aștepți pe Domnul Isus Cristos, El vine cu siguranță. Nu se grăbește, dar nici nu întârzie și nici nu te „duce”, ci dimpotrivă „te aduce”.

            El te aduce mereu și mereu, tot mai aproape, tot mai aproape!

            Veniți, binecuvântații Tatălui! Veniți de prânziți!

            Lazăr bietul, ar fi mâncat chiar și firimiturile de la masa bogatului, dar nu i le dădea nimeni; noi astăzi suntem privilegiați pentru că Împăratul împăraților a venit din cer și ne invită la masa Lui. El are întotdeauna o hrană grasă și miezoasă: „Veniți de prânziți”.

            „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați!”

            Oare, care patron, sau director, sau șef te primește în slujba lui, când te vede obosit, nedormit, trudit și împovărat; sau când ești bolnav și când abia te mai târăști pe picioare?

Unul Singur: Isus Cristos, Stăpânul întregului univers. El te primește, pentru că te cunoaște pe nume!

            „Veniți la Mine, zice Domnul, și Eu vă voi da odihnă.”

            Eu, zice Domnul, vă dau pacea Mea. Nu o pace de azi pe mâine; nu o pace așa cum o dau oamenii, ci Eu vă dau o pace eternă!

         Pe El, Pe Isus care este Domnul, te invit drag cititor să-L cunoști mai mult, să te apropii de El ca Maria, să-I stai la picioare, să-I asculți glasul dulce.

            Dumnezeu să te binecuvânteze!